La începutul secolului trecut, accesul la servicii medicale şi medicamente era limitat, iar ţăranii români se bazeau pe cunoştinţele şi tradiţiile populare pentru a-şi menţine sănătatea. Ei credeau că muncind, mâncând sănătos şi dormind puţin îşi pot întreţine cel mai de preţ dar primit de la Dumnezeu – sănătatea. Mai jos veti putea afla cum isi ingrijeau ţăranii români sănătatea in urma cu mai bine de un secol.

Muncă și activitate fizică

În trecut, ţăranii români credeau că munca ajută la menţinerea sănătăţii, în timp ce lenea atrage boala. Doctorul Iacob Felix, considerat drept întemeietor al şcolii române de igienă şi sănătate publică, îi sfătuia pe ţăranii români în cartea sa ”Poveţe despre starea sănătăţii” să îşi menţină viaţa prin traiul cumpătat şi regulat. Trăind o viaţă activă şi muncind regulat, omul sănătos îşi poate creşte puterea corpului şi devine mai voinic, iar statul degeaba poate slăbi corpul şi sufletul.

În acel timp, trândăvia era considerată un factor care duce la vicii, iar ţăranii erau îndemnaţi la muncă pentru a se menţine în formă. Doctorul I. Felix îi sfătuia să nu îşi piardă timpul cu statul degeaba şi să nu adauge alte sărbători care nu sunt poruncite de legea creştinească.

În plus, medicul îi avertiza pe oameni că somnul prelungit îi poate slăbi în loc să îi întărească. Copiilor li se recomandau 9 sau 10 ore de somn, iar bărbaţilor în putere care munceau la câmp, 7 sau 8 ore.

Alimentația potrivită cu munca

Potrivit medicului Iacob Felix, țăranii români trebuiau să se hrănească potrivit cu munca pe care o făceau. În cartea „Povețe despre starea sănătății”, medicul subliniază faptul că „mămăliga singură cu buruieni cu verdețuri nu dă putere, nu face pe muncitor destoinic pentru lucrări obositoare, ci numai mâncărurile mai hrănitoare; carne, pește, ouă, lapte, brânzeturi, fasole, mazăre, linte”. Acest lucru se datorează faptului că munca fizică intensă necesită o cantitate mare de energie, iar aceasta poate fi obținută numai din alimente care furnizează nutrienții necesari.

Medicul recomanda să se evite alimentele grele și să se mănânce mai multe mese pe zi, în loc de câteva mese grele. În plus, el avertiza că „oamenii care stau toată ziua într-un loc se îmbolnăvesc cu stomacul„. Astfel, oamenii trebuiau să evite stilul de viață sedentar și să se asigure că își mențin corpul activ.

În ceea ce privește băuturile, medicul recomanda să se evite băuturile alcoolice și să se consume multă apă curată. În plus, el avertiza că „bolile provenite din mâncări și băuturi le preîntâmpinăm mâncând și bând regulat și cu măsură, ferindu-ne de mâncăruri stricate și de băuturi mai îmbătătoare„.

Alimentația era un element cheie pentru menținerea sănătății în acele vremuri, iar medicul I. Felix recomanda o dietă echilibrată și variată, potrivită cu nivelul de activitate fizică al fiecărei persoane.

Prevenția bolilor

În secolul al XIX-lea și la începutul secolului al XX-lea, accesul la servicii medicale era limitat, iar prevenția bolilor era o preocupare majoră. În acest sens, medicul Iacob Felix recomanda o serie de măsuri de prevenție pentru diferite boli.

Boli provenite din mâncăruri, boli specifice sezonului rece, boli provenite din curăţenie sau boli molipsitoare erau bolile despre care le vorbea medicul ţăranilor români, secolul trecut. Ca să se ferească de răceli şi alte bolile specifice sezonului rece, recomandarea medicului era ”paza contra frigului şi umezelii”. 

”Bolile provenite din mâncări şi băuturi le preîntâmpinăm mâncând şi bând regulat şi cu măsură, ferindu-ne de mâncăruri stricate şi de băuturi mai îmbătătoare. Bolile provenite din necurăţenie le prevenim dacă îngrijim corpul, veşmintele, locuinţa, satul. De bolile molipsitoare ne ferim, ţinându-ne departe de oamenii bolnavi sau casele infestate”, se mai arată în cartea de la 1902.

„Omul, ca şi vitele, trebuie să mănânce şi să bea ca să poată trăi şi munci”. 

Acesta era principiul de alimentaţie al ţăranilor români în urmă cu un secol. Dr I. Felix prezintă  în cartea „Poveţe despre hrana ţăranilor”, publicată în 1901, o imagine clară a ceea ce puneau ţăranii români pe masă.

Potrivit documentului scris de profesorul de igienă de la Facultatea de Medicină din Bucureşti, ţăranii români mancau vara de trei ori pe zi, iar iarna, în anotimul în care consumau proviziile strânse peste vară şi făceau economii, doar de două ori. Numai copiii aveau patru sau chiar cinci mese pe zi.

Datorită sărăciei, ţăranii erau mai mult vegetarieni decât carnivori, bazându-și alimentația mai mult pe legume. Acum un secol, locuitorii din sate respectau cu sfințenie zilele de post și, astfel, mesele cu carne erau limitate la patru zile pe săptămână.

Mămăliga era mâncarea de bază a ţăranilor, fiind consumată în orice combinație. Pâinea sau lipia făcută din făină de grâu era o mâncare mai degrabă destinată zilelor de sărbătoare. În acele zile, din făină se preparau colaci sau cozonaci.

Ştir, păpădie, urzici, ştevie, lobodă, ridichii și varză erau ierburile care completau hrana de zi cu zi a ţăranilor, în afară de mămăligă. Sătenii mâncau cartofi, fasole și mazăre în zilele de post, considerându-se că aceste legume sunt aproape la fel de hrănitoare ca și carnea. Într-o carte publicată în 1901, un medic observa că „unele mâncăruri de post sunt aproape tot atât de hrănitoare ca și carnea, precum peștele, laptele, brânza, anume fasolea, mazărea, lintea și bobul, dacă sunt gătite, bătute sau sleite”. Vezi mai multe pe adevarul.ro