Tăblițele cerate au fost descoperite întâmplător in galeriile de mină. Ele reprezintă o pagină de istorie vie, venind în sprijinul celor care afirmă că romanii au venit in Dacia aducând germenii culturii latine din care a luat ființă poporul român și că dacii nu exploatau aurul în galerii, nu știau să-l prelucreze. Cum rămâne cu faimoasele brățări de aur? Nu sunt dacice?

Au fost găsite 50 de tăblițe, dintre care jumătate au fost distruse integral sau parțial. Majoritatea celor rămase au fost scoase din tară si duse la Budapesta, Viena și Berlin.

Prin conținutul si destinația lor, tăblițele reprezintă: contracte intre ”proprietari” de mine romani  si ”arendasi”, un edict de dizolvare a unui colegiu funerar – cel mai important document despre colegiile funerare din antichitate, o listă de bucate pentru un ospăț al unui colegiu de meseriași, contracte de vânzare – cumpărare de sclavi si asocieri in vederea exploatării unor ”găuri de mină”.

Iată traducerea unei tăblițe: „Ulpius Valerius, neștiutor de carte, închiriază o groapă de aur, despre care zice ca e a sa, lui Socratio Socrationes, de asemenea neștiutor de carte”.

In 1875, tăblițe asemănătoare mai fuseseră descoperite doar in Pompei, intr-un cufăr din casa bancherului Cecilius Jucundus, dar acestea erau doar chitanțe. Împreună cu cele de la Roșia Montana, constituie singura dovada a vechimii si răspândirii scrierii cursive in latina prisca!

În anul 1873, cele 25 de tăblițe au fost publicate integral cu comentarii si ilustratie grafica de către eruditul german Teodor Mommsen.

Ceea ce susțin toți cei care le-au studiat este faptul ca tripticele sunt documente extrem de rare si de o foarte mare importanta, ele constituind o dovada despre răspândirea limbii latine vulgare in secolul II d. Chr., despre scrierea cursiva in aceasta limbă, până la descoperirea tablitelor de la Rosia Montana necunoscuta in lume.

Tăblițele cerate demonstrează că  minerii peregrini iliro-dalmatini, din marele neam al tracilor, ca si ”autohtonii”, adică dacii, se înțelegeau foarte bine cu romanii în limba latină prisca sau ”vulgara”. In tăblițe se scrie clar ca, deși aproape nimeni ” quia se litteras scire negavit” – ”nu știa a scrie literele” -, ei se înțelegeau verbal asupra obiectului contractului.

Si asta in anul 131 (dupa cum este datat in scris cel mai vechi triptic), ceea ce naste o întrebare legitimă: când anume învățase neamul trac, in masa, limba latina prisca?

Aceste triptice au fost descoperite accidental, de aceea exista posibilitatea sa mai fie altele ascunse in galeriile dacice. Asta ar însemna sa nu se dea nicio degrevare arheologica pentru nicio exploatare invaziva, dar așa ceva nu se întâmpla decât in tarile cu guvernanți educați, care știu ce înseamnă cultura.  Tripticele au fost descoperite in mai multe mine.

 La Larnic, pe lângă tăblițe, s-a găsit si un stil, pe care oamenii din zona il numesc condei si pe care astăzi il folosesc ca instrument pentru a încondeia ouăle de Pasti.

In minele din Letea, lângă triptice, rămășițele unui bărbat cu barba lungă, cu vârsta de circa 40 de ani. Intr-o mina dacica din Carnicul Mare, au fost descoperite intr-o odaie subterana, care era mobilata cu o masa si mai multe scaune, având si o vatra. Langa Rosia Abrudului, in mina Sf. Ecaterina, la o adâncime de 277 metri, au fost găsite cele mai multe triptice, împreună cu obiecte casnice.

Unul din tripricele găsite in minele Letea, in 1788, a ajuns la magisterul Paul Laurentiu Kovacs din Abrud si familia lui l-a vândut librarului anticar Samuel Nemes. Acel anticar achiziționase unele tăblițe in limba greaca, pe care a încercat să le falsifice. Faptul a fost consemnat de G. Popa-Lisseanu în lucrarea ”Romanica”:

„Pe alocuri, ceara fusese topita atât cat sa se șteargă literele inițiale si, pe lângă unele vorbe barbare fără de niciun înțeles, scrise cu litere pseudo-scitice si cursive neo-grecesti, rău formate, au apărut numele mai multor eroi din migrațiunea huno-ungarica”

Citește mai mult pe: romania-misterioasa.blogspot.ro