În Nigeria au apărut aşa-numitele fabrici de copii, locuri în care femei tinere sunt ţinute ostatice, violate, pentru a rămâne însărcinate. Acest tip de afacere s-a cartelizat deja, numeroase grupări infracţionale disputându-şi supremaţia în domeniu.
Nu demult, forţele de ordine din cel mai mare oraş nigerian, Lagos, au descoperit, în doar o săptămână, două astfel de locuri. În ambele cazuri, au reuşit să le elibereze pe tinerele femei şi fete, dintre care o parte erau minore. Toate se aflau în diferite stadii de graviditate. Acestea au fost ţinute cu forţa săptămâni la rând, chiar luni, în aceste adăposturi. Una dintre cele mai tinere ostatice a fost o fată de doar 13 ani, care a povestit cum a ajuns într-o astfel de fabrică. O femeie mi-a spus că voi merge la sora sa să lucrez acolo. Când am ajuns, mi s-a spus că cine ajunge acolo nu va mai scăpa, a spus copila, citata de Deutsche Welle
Unele dintre tinerele fete au povestit că au fost violate pentru a rămâne însărcinate. Unele au fost atrase în aceste locuri când erau deja însărcinate, fiind amăgite cu promisiuni mincinoase. În ambele cazuri, li se spunea că vor fi angajate ca menajere. Ulterior erau ţinute ostatice, violate, pentru a rămâne însărcinate. Copiii care se năşteau urmau să fie vânduţi.
Conform autorităţilor, un copil este vândut cu 1000 de euro, băieţii fiind mai scumpi decât fetele.
Cumpărătorii sunt cupluri fără copii din Africa, dar şi din SUA sau Europa. Unii dintre copii, după ce au ajuns în astfel de familii, au fost exploataţi prin muncă, forţaţi să se prostitueze sau ucişi în cadrul unor ritualuri tradiţionale.
În Nigeria, e ruşinos să nu ai copii. Adopţia legală şi fertilizarea in vitro sunt considerate ruşinoase, constituind un tabuuri publice. Aşa-numitele fabrici de copii nu sunt o raritate, iar experţii vorbesc despre o problemă care devine tot mai acută pe zi ce trece, mai ales în partea de sud-est a ţării.
Fetele sunt victime sigure ale acestor carteluri. Graviditatea în afara căsătoriei nu este tolerată în societate, în timp ce avorturile sunt interzise. Aceste lucruri le determină pe multe femei, ajunse la disperare, să se lase amăgite de cei care le promit un loc de muncă şi un acoperiş deasupra capului. Pentru femeile sărace, acestea sunt capcane în care acestea se aruncă voluntar, forţate de nevoi. Nigeria este cel mai mare producător de petrol din Africa, însă marea masă a populaţiei trăieşte în sărăcie. Mare parte din populaţia de 190 de milioane de oameni trăieşte cu mai puţin de doi euro pe zi.
Te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un LIKE mai jos: