În plin act chirurgical, un panou din tavanul fals al unei săli de operație de la Institutul „Marius Nasta” din București s-a desprins și s-a prăbușit chiar deasupra mesei de operație, în timpul unei toracotomii. Incidentul, care a pus în pericol viața pacientului și siguranța echipei medicale, scoate la iveală starea precară a infrastructurii din sistemul sanitar.
Cadrele medicale avertizează că tavanul reprezintă un risc real și cer măsuri urgente, mai ales că, potrivit acestora, înainte de prăbușire s-a auzit un zgomot suspect, posibil cauzat de rozătoare sau o pisică.
Citește și: Niciun român nu ar trebui să mai cumpere acest aliment din comerț. E periculos pentru sănătate
„Unul dintre panourile de tavan fals s-a desprins parțial, antrenând particule de praf deasupra mesei de operație”, au transmis cadrele medicale. Potrivit acestora, înainte de incident s-a auzit și „un zgomot de mers la nivelul tavanului, posibil rozătoare sau pisică”.
„Menționăm că pacientul avea toracotomie stângă, în plin act chirurgical”, au transmis cadrele medicale. Cadrele medicale au semnalat că tavanul fals reprezintă „un risc real” atât pentru echipele medicale, cât și pentru pacienți, mai ales în timpul…
Citește continuarea pe RomaniaTV.net