vineri, aprilie 19, 2024

INFORMAȚIA înseamnă PUTERE

Te culci târziu, înjuri sau eşti dezordonat? Ai toate şansele să fii o persoană foarte inteligentă. Iată ce spun experții

Fiecare dintre noi are o serie de abilităţi, deprinderi mentale şi talente, combinate în proporţii unice. Toate aceste caracteristici sunt considerate, potrivit teoriei lui Horward Gardner, forme de inteligenţă. Potrivit unor oameni de ştiință, există câteva trăsături distinctive ale persoanelor cu nivel ridicat de inteligență.

  1. Vorbesc urât sau înjură

Un studiu efectuat în anul 2014 a arătat că, dacă reușești să spui în decurs de 1 minut tot felul de injurii, este un semn că ai un IQ ridicat. Pentru a se ajunge la această concluzie au fost analizate mai multe persoane, din punct de vedere al fluenței verbale. Acestea au fost solicitate să utilizeze 10 cuvinte tabu. Diferențele existente nu au fost determinate de sexul persoanelor participante la studiu, ci de nivelul lor de inteligență. Mai exact, aceia care au putut să utilizeze cuvinte tabu și tot felul de expresii peiorative s-au dovedit a fi mai deschiși și mai inteligenți decât aceia care s-au limitat la a se folosi doar de cuvinte expresive.

Oamenii de știință care au inițiat studiul au insistat asupra ideii că folosirea unei multitudini de injurii nu denotă deloc o limitare a vocabularului, ci, dimpotrivă, un vocabular bogat. În cazul în care se recurge la ele într-un timp scurt, va fi o consecință a faptului că ești inteligent și deschis.

  1. Se culcă târziu

Studii recente au arătat faptul că persoanele cu un coeficient de inteligență ridicat se culcă seara târziu și că au această tendință încă din anii copilăriei. De pildă, în SUA a fost realizată o cercetare pe adulți tineri. În urma aplicării unor chestionare, s-a observat că aceia care aveau un nivel al IQ-ului în jur de 75 se duceau seara la culcare, în timpul săptămânii, în jurul orei 23:41. În schimb, cei care aveau un IQ în jur de 125, stăteau treji până după miezul nopții (mergeau la culcare în jur de ora 00:29). De asemenea, cei care erau mai inteligenți se trezeau târziu inclusiv în cursul săptămânii.

  1. Sunt dezordonați/dezordonate

Experții de la „Universitatea din Minnesota” (SUA) au realizat o corelație între creativitate, mai exact propunerea de soluții inedite pentru rezolvarea unor probleme și tendința de a lucra într-un mediu dezordonat. În acest scop, mai multe persoane au fost rugate să se gândească la moduri noi de utilizare a mingiilor de ping-pong. Unele dintre ele au stat în birouri ordonate, în timp ce altele au lucrat în unele dezordonate.

La sfârșitul testului, s-a sesizat faptul că acelea care au lucrat în locurile cu dezordine au găsit soluții mai originale de valorificare a mingiilor de ping-pong, prin comparație cu acelea care și-au petrecut timpul în birourile cu ordine. Totodată, testele ce țineau de stabilirea coeficientului de inteligență au arătat că persoanele care au lucrat în dezordine au obținut scoruri de IQ mai bune decât acelea din birourile ordonate.

  1. Au mintea deschisă și dorința de a schimba ceva

Aceste caracteristici fac și ele parte din trăsăturile unei persoane inteligente, spun specialiștii. În cadrul unui studiu din 2010 s-a arătat că oamenii care au un IQ ridicat au tendința de a respinge lucrurile prestabilite și de a încerca să schimbe organizarea mediului în care trăiesc.Din acest punct de vedere, coodonatorii studiului menționat consideră că acești oameni sunt fie atei, fie au orientare politică liberală.

După ce au fost analizați mai mulți bărbați, s-a evidențiat faptul că aceia mai inteligenți nu s-au ferit să-și exprime viziunile, inclusiv cele revoluționare, care ar putea aduce mari schimbări.

  1. Privesc eșecurile ca lecții din care învață ceva

Experții consideră că o persoană cu un nivel ridicat al inteligenței nu va considera eșecurile ca pe ceva de nedepășit, ci va reuși să le perceapă ca pe niște lecții de viață, din care să învețe lucruri noi. În plus, ea va găsi întotdeauna resurse pentru a o lua de la capăt, pentru a-și atinge scopurile.

  1. Au umor negru

Experți de la Universitatea din Viena au reușit să demonstreze că o persoană inteligentă poate să aibă și umor negru. Pentru a se obține concluzii pertinente, au fost testați 156 de voluntari (dintre care 76 erau femei), cu vârsta medie de 33 ani. Ei au fost rugați să-și spună părerea cu privire la 12 ilustrate dintr-o carte cu umor negru. De exemplu, una dintre ilustratele sugerate analizei înfățișa un bătrân care vorbea la un telefon public, din care se auzeau următoarele cuvinte: „Aici este asociația de ajutorare pentru pacienții cu Alzheimer. Dacă vă amintiți acest lucru, vă rugăm să transmiteți un mesaj după semnalul sonor”. În plus, ei au fost testați pentru a li se vedea IQ-ul, gradul de inteligență verbală, modul în care pot să-și controleze dispoziția. Au fost întrebați și care sunt studiile pe care le-au finalizat.

Foarte interesant și..  Cu un IQ mult peste medie, o elevă din Galați a fost selectată în grupul celor mai inteligente persoane din lume

După ce voluntarii au interpretat mesajul ilustratelor, ei au fost împărțiți în 3 grupuri (fără să se țină seama de vârstă și de sex): unii care au înțeles întocmai mesajul ilustratelor și care s-au dovedit a avea un IQ mai înalt, o stăpânire de sine bună și un nivel înalt al pregătirii academice, alții aveau un nivel de inteligență ușor mai scăzut și nu prea au acceptat mesajul ilustratelor, având și tendințe agresive.Cât privește cel de-al treilea grup analizat, persoanele din cadrul său aveau o agresivitate moderată, o dispoziție în general pozitivă, dar nu au înregistrat scoruri prea bune la testele de inteligență și nu au descifrat mesajul ilustratelor puse la dispoziție.

  1. Sunt curioşi

Experți britanici au colaborat în anul 2016 pentru a realiza un studiu care să arate relația dintre nivelul de inteligență al unei persoane și dorința de a afla mereu lucruri noi. Pentru studiu s-a recurs la un număr de 5672 de adulți, care au fost urmăriți timp de mai mulți ani. Mai exact, subiecții au fost analizați la 11 ani, la 16, la 33 de ani, la 42 de ani și la 50 de ani. Ceea ce a făcut diferența majoră dintre ei a fost nivelul de deschidere spre cunoaștere, care era mai ridicat la aceia cu un IQ mai ridicat.

  1. Sunt introvertiți şi singuratici

Oameni de știință din Marea Britanie au reușit să pună la punct mai multe studii menite să demonstreze că persoanele care simt nevoia să fie mai singuratice sunt de regulă mai inteligente. În urma observațiilor efectuate, experții au ajuns la concluzia că  persoanele inteligente își vor dori să aibă răgazul să analizeze în tihnă ceea ce se întâmplă în jur, fiind atente la detalii. Spre deosebire de ele, cele extroverte sunt orientate cu precădere spre socializare, spre distracție, omițând adesea detalii care le-ar putea ajuta în rezolvarea unor probleme. Concluziile lor finale au fost formulate după ce s-au dat teste de măsurare a IQ-ului voluntarilor implicați.

  1. Au abilități muzicale

Un pianist suedez, care este și specialist în domeniul neurologiei, a realizat o cercetare pe un grup de persoane care au fost rugate să țină ritmul bătând într-o tobă. Pentru primele 20 de bătăi, ele trebuiau să urmeze semnalul auditiv al unui metronom (un dispozitiv electronic, mecanic sau electromecanic, ce emite semnale auditive și vizuale regulate, marcând intervale egale de timp). Pentru restul de 45, misiunea era să mențină ritmul fără vreo asistență.

Rezultatele au arătat că persoanele care au reușit să facă acest ultim demers erau mai inteligente decât restul, fapt care le era de ajutor nu numai pentru dobândirea unor noțiuni muzicale, ci și în viața de zi cu zi. De pildă, abilitățile muzicale sunt legate de acea zonă din creier care este capabilă de a rezolva probleme și de a gestiona organizarea eficientă a timpului.

Sursa: qbebe.ro

Articole asemănătoare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.