După ce Comisia Europeană și Parlamentul European au interzis accesul angajaților la TikTok de pe telefoanele de serviciu, autoritățile de la noi se gândesc la aceeași măsură.
La prima vedere, Tiktok este o aplicație inofensivă și banală. Imediat cum o deschizi ești întâmpinat de un flux nesfârșit de filmulețe distractive. Inițial, cele mai multe înregistrări erau cu oameni care cântă. Între timp, oferta s-a diversificat enorm. Ca și în cazul Instagram, Twitter și Facebook, marile rețele sociale americane, conținutul care interesează cel mai mult un anumit utilizator este ales de un algoritm.
În acest fel, utilizatorii platformei generează o serie de date prețioase. Dat fiind că Tiktok provine din China, există o neliniște tot mai mare cu privire la destinația acestor date, dar și cu privire la faptul că Tiktok însuși ar putea fi folosit pentru a influența sau spiona utilizatorii.
Guvernul a demarat deja o analiză pentru a vedea dacă aplicația dezvoltată de o companie chineză, folosită chiar și de politicienii de la noi, ridică riscuri de securitate. Verificările făcute vizează toate instituțiile de stat și se referă doar la dispozitivele de serviciu ale angajaților, nu și la cele personale.
O postare, în care apare o cucuvea rătăcită în Parlament, este pe contul oficial al Senatului de pe aplicația TikTok, una dintre cele mai populare rețele sociale la nivel global.
Ministrul Digitalizării, Sebastian Burduja, explică pentru ȘtirileProTv ce urmează.
Sebastian Burduja. Ministrul Digitalizării: „Instituțiile responsabile de securitatea cibernetică în acest moment fac o analiză o acestei aplicații, TikTok, – vizează genul de date care sunt colectate, în ce scop sunt utilizate, dacă se limitează la date care au legătură strictă cu funcționalitatea platformei, sau sunt și alte date extrase de această aplicație, și modul în care sunt folosite. Dacă în urma analizei, riscurile sunt atât de grave încât această concluzie este că trebuie interzisă aplicația la nivelul instituțiilor – este o variantă, e o variantă totuși extremă, noi nu dorim să afectăm piața privată. Dacă această analiză reflectă riscuri suficient de mari, se poate ajunge până acolo.”
Silviu Stahie, specialist în securitate informatică: „Tipul acesta de aplicații trimit înapoi tipul de dispozitiv, localizarea persoanei care folosește aplicația, interese, liste de prieteni, deci sunt destul de multe informații sensibile care circulă prin aplicație. Momentan, e un pic neclar ce se întâmplă cu datele stocate de TikTok.”
Directoratul Național pentru Securitate Cibernetică va trimite în următoarea săptămână un formular către toate instituțiile statului, ca să-și facă propria analiză asupra utilizării acestei aplicații pe dispozitivele de serviciu, cu evidența utilizatorilor. Temerile legate de securitate vin după ce compania chineză ByteDance, care dezvoltă TikTok, a recunoscut că unii angajați din statul asiatic ar putea accesa datele utilizatorilor europeni. În Danemarca, parlamentarilor li s-a cerut să-și dezinstaleze aplicația de pe telefoanele de serviciu, din cauza riscului de spionaj. Citeste mai multe pe stirileprotv.ro