„Eu, nevrednicul părinte Vasile Antonie, propun canonizarea blândului doctor fără de arginți, Alexandru Pesamosca – îngerul copiilor. Timp de jumătate de secol, el a făcut circa 45 000 de operații, salvând de la infirmitate pe viață sau de la moarte mii de copii, inclusiv pe cei considerați fără speranță și inoperabili de către ceilalți medici”, a scris pe pagina sa de Facebook Parintele vasile Antonie.

In sprijinul acestui lucru a apărut si o petiție online, care poate fi accesata aici:

<<Sunteti de acord ca domnul doctor Alexandru Pesamosca sa fie canonizat ca „Sfantul fara arginti”.

Cine a fost Alexandru Pesamosca. UN ADEVĂRAT PĂRINTE AL CARITĂȚII. DOCTORUL PESAMOSCA, A OPERAT GRATUIT PESTE 50.000 DE COPII.

Alexandru Pesamosca (n. 14 martie 1930, Constanța, d. 1 septembrie 2011, București) a fost un chirurg pediatru din România. Timp de jumătate de secol, el a făcut circa 45 000 de operații, salvând de la infirmitate pe viață sau de la moarte mii de copii, inclusiv pe cei considerați fără speranță și inoperabili de către ceilalți medici. Doctorul chirurg pediatru, Alexandru Pesamosca va rămâne mereu în sufletul meu un exemplu pur al carității.

Considerat de departe cel mai bun medic pe care România l-a avut, doctorul Pesamosca a redat viața a mii de copii diagnosticați de alți medici ca netratabili. Din „micul oraș” de 50.000 de pacienți operați, „tati Pesi” (după cum îl strigau copiii) nu a pierdut nici un singur caz.

Fără să pretindă vreun venit în urma operaților, „tati Pesi” a locuit într-un salon improvizat al spitalului Marie Curie, refuzând să plece de lângă copiii care au nevoie de el.

Chiar dacă nu a avut o viață deloc ușoară, pierzându-și soția și ambii băieți (amândoi de cancer), „tati Pesi” nu s-a întors împotriva lui Dzeu, ci dimpotrivă, a considerat mereu că Divinității se datorează harul pe care l-a primit pentru vindecarea copiilor. Tot el a construit primul lăcaș de cult dintr-un spital din București, unde a mers să se roage până când boala l-a răpus.

„Spitalul a devenit casa lui”
Din iubire pentru meseria pentru o practica, dar şi din devotament pentru copiii care aveau permanentă nevoie de el şi de experienţa sa, doctorul s-a mutat de tot într-o cameră sărăcăcioasă de la etajul unu al unităţii medicale, aflată la capătul blocului operator.

„Era, practic, la două minute distanţă de locul unde se făceau operaţiile. Îşi lua halatul pe el şi, chiar dacă era ora două noaptea, venea în sală, dacă era nevoie de el. Niciodată nu a zis că nu poate să ajungă….„Casa” profesorului era formată dintr-un birou, încă o cămăruţă unde dormea şi o toaletă. Nu avea nevoie de nimic mai mult. „Avea două cămăruţe: într-una avea un birou cu televizor, foarte, foarte multe cărţi, lucrări de doctorat şi diferite desene, atenţii de la copii şi poze şi un mic dormitor, alături”.

„Tata Pesi”, că era mai uşor de reţinut
Doctorul îşi dedica aproape fiecare zi din an luptei împotriva bolilor micuţilor. Programul său începea la ora 7.00 şi se termina seara la ora 21.00. Asta dacă nu intervenea vreo urgenţă în timpul nopţii şi era nevoie de ajutorul său. „La ora 9.00 începea programul la blocul operator – în fiecare zi opera cinci, şase copii, până la ora 17.00. Apoi dădea consultaţii la parterul clădirii, „pentru toţi copiii oamenilor muncii de la oraşe şi sate”, avea dumnealui o vorbă. Nu conta dacă părinţii micuţilor aveau recomandare sau nu, el primea pe oricine. Seara, până pe la ora 21.00, se întorcea în Reanimare şi făcea vizita copiilor pe care-i operase”, îşi aminteşte medicul Nina Bratu, care a lucrat din ’72 alături de professor. Ea povesteşte că „tata Pesi” avea „o ţinută impecabilă. Se îmbrăca mereu în halate curate, călcate. Era foarte meticulos”

. «Tata Pesi», aşa îi spuneau toţi. Pe vremea lui Ceauşescu, toată lumea ştia: „doctorul ăla cu Cola, Pesi Cola”. Numele său era destul de greu de reţinut”….

Iata mai jos un reportaj cutremurător, realizat inainte de moartea marelui chirurg roman.