marți, ianuarie 14, 2025

INFORMAȚIA înseamnă PUTERE

Useit.ro – Cea mai mare planetă descoperită vreodată. Ce dimensiune fantastică are

Din punct de vedere al suprafeței, Jupiter are  61,418,738,571 de kilometri pătrați. Pământul are o suprafață de 510.064.472 kilometri pătrați. 

Chiar și așa, Soarele e mult mai mare. În timp ce diametrul Jupiter e de 11 ori mai mare decât al Pământului, e de 10 ori mai mic decât al Soarelui. Jupiter e cea mai mare planetă din Sistemul Solar, dar există și alți giganți în univers. 

Potrivit experților, titlul de cea mai mare îi revine planetei ROXs 42 Bb. E un gigant de gaz, aflat la 500 de ani-lumină de Pământ. Planeta a fost descoperită în anul 2013. 

Potrivit NASA, ROXs 42 Bb are un diametru estimat să fie de 1.12 ori mai mare decât cel al Jupiter.

ROXs 42 Bb se află la 500 de ani-lumină de Pământ 

Pe măsură ce astronomii află mai multe informații despre galaxii și univers, e posibil să descopere noi planete, unele posibil mai mari decât ROXs 42 Bb. Există, însă, obstacole atunci când vine definirea unui corp ceresc drept planetă. 

De exemplu, în univers există pitice maro. Acestea obiecte sunt clasificate la mijloc între planetă și stea. Acestea sunt stele care nu au strâns îndeajuns de multă masă pentru a porni procesul de fuziune…

Citește articolul complet pe USEIT.ro

Foarte interesant și..  Useit.ro - Experții au găsit urme de apă fierbinte pe Marte. Ce înseamnă descoperirea inedită de pe Planeta Roșie

Articole asemănătoare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.