marți, ianuarie 14, 2025

INFORMAȚIA înseamnă PUTERE

Useit.ro – Planeta Pluto ar avea o geamănă, susțin experții. Cum s-a ascuns până acum chiar în Sistemul Solar

Prin acest proces, Eris nu se mai comportă precum o planetă solidă, din piatră. Ci ca „un fel de brânză moale sau ceva similar”, susține Francis Nimmo, expert în cadrul Universității din California, coautorul studiului recent.

„Are tendința să se scurgă puțin,” a continuat Nimmo. 

Deși nu se știu foarte multe detalii despre Eris, e considerată o geamănă „aproape perfectă” pentru planeta Pluto, ce ar avea o compoziție similară. Ambele planete pitice au aproximativ aceeași dimensiune, printre altele. 

Eris a fost observată inițial în 2005, departe de Neptun, când părea puțin mai mare decât Pluto. Ceea ce a dus la o dezbatere în rândul cercetătorilor. La rândul ei, această dezbatere a dus la clarificarea definiției unei planete, moment în care Pluto a fost retrogradată la o planetă pitică. În urma disputei, noua planetă pitică identificată a fost numită Eris, după zeița discordiei din Grecia Antică. 

Planeta pitică Eris a fost descoperită în 2005 

Pentru cel mai recent studiu, Nimmo a lucrat cu Mike Brown, astronom din cadrul Caltech care a condus cercetarea ce a dus la descoperirea planetei Eris în 2005. Brown e cunoscut și drept omul…

Citește articolul complet pe USEIT.ro

Foarte interesant și..  Useit.ro - Cea mai îndepărtată galaxie din univers. La ce distanță fantastică se află de Pământ

Articole asemănătoare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.