Un parinte al unui elev din Timisoara, a postat pe Facebook aici un mesaj emotionat la adresa tuturor profesorilor din Romania, dupa ce, preț de cateva ore a participat la mitingul profesorilor desfasurat in fata Prefecturii din Timisoara.
” M-am apropiat azi cu sfială de profesori, deși am fost acolo doar pentru a-i aplauda și a-i susține, ca părinte de elev timișorean. Mulți mi-au zâmbit, privind cu speranță, dar și cu oarecare prudență și circumspecție unul care evident nu părea ,,de-al lor”. Am văzut multă tristețe, vă spun pe cuvânt de onoare, fără înflorituri pe aici, în ochii multor profesori. Și jenă, durere, că au trebuit să ajungă până aici. Jenă pentru situația în care i-au adus anii de tăcere.
O doamnă profesor însă a trecut pe lângă mine. Am salutat cu sărut mâna, mi-a răspuns cu bună ziua și atunci am întrebat:
– Ce faceți, veți reuși?
Vă dau din nou CUVÂNTUL DE ONOARE, răspunsul a fost acesta.
Cu un ton jos, obosit, dar ferm, doamna s-a întors spre mine, m-a privit în ochi și a spus:
– ACUM, NOI, VOM ÎNVINGE. Acum ori…niciodată!!!
Am cerut permisiunea să pozez acest îndemn făcut unei profesoare de un elev al său.
Și vă spun așa.
– De ce atâtea postări despre ei? De ce îi IUBESC acum, mai mult ca niciodată? Pentru că acum, mai mult ca niciodată, mai mulți ca niciodată, dintre noi, îi disprețuiesc. Pe ei, pe profesori. Le aruncă cuvinte grele, îi numesc manipulați și vor să le răpească, spunând că pun în pericol examenele școlare, SINGURA RAȚIUNE pentru care ei există: DRAGOSTEA PENTRU COPIII, ELEVII LOR.
Scriu cu lacrimi pe obraji. Pentru că îmi aduc aminte de mama ce tricota haine în neștire mie, ei, pentru că nu aveau, doi profesori, la început de drum, destui bani, acum 40 și ceva de ani. TOT ACOLO SUNTEM și azi. Scriu cu PATIMĂ și îi iubesc mai mult ca NICIODATĂ.
Eșecul educației, analfabetismul funcțional, tot ce li se reproșează, sălbatic, de câte unii, acum, nu li se datorează doar lor. Poate lor cel mai puțin. Eșecul este AL NOSTRU, AL TUTUROR, în primul rând. Și să ne fie RUȘINE pentru eșecul ăsta!!!
Ne lăsăm grăbiți dimineața la 8 fără 15, fără 20 de minute copiii în fața școlii. UȘURAȚI și DISPERAȚI să ajungem la joburi și încântați că altcineva, PROFESORII, de acum, au grijă de ei. Suntem liberi, este că așa gândim, de prea multe ori?
Câți dintre noi am spus VREODATĂ, profesorilor: AVEȚI MÂNA LIBERĂ, tot ce dorim este să ne ÎNVĂȚAȚI copiii? Câți în schimb, ne-am folosit ,,puterea”, ,,influența”, ,,relațiile”, ,,tarele de caracter”, pentru a pune PRESIUNE pe profesori, pentru a-i UMILI și a-i lipsi de RESPECTUL elevilor lor?
Câți dintre noi am mers la diriginți, sau măcar am telefonat, să întrebăm, periodic, de situația școlară a copilului nostru?
În schimb le-au cerut IMPERATIV, DOMINATOR și ABUZIV, nu doar să ni-l învețe matematică, sau chimie, sau istorie, ci să-l ,,educe”, să aibă grijă de el să fie ,,cuminte, să-l șteargă la nas, să-i dea pastilele de răceală, că nu-l putem lăsa acasă…
Iar profesorii au FĂCUT ȘI ASTA. Au fost și sunt mamă și tată, de multe ori, pentru copiii noștri. Care, mulți, să recunoaștem, cresc fără să aibă minim de respect pentru dascălii lor. Așa cum nu au nici pentru părinții de…acasă.
Eșecul lor, dacă ar fi să fie unul, este AL NOSTRU de fapt. Nu vă mai mințiți!
Copleșiți de sarcini administrative stupide, nesusținuți de părinți, nerespectați de elevi, de prea multe ori, ce pretenții să mai ai privind ,,respectul” unor guvernanți agramați, semi-analfabeți, lipsiți de empatie și mânați doar de propriul interes meschin?
Profesorii au înghițit, au plâns, când nu-i vedea nimeni, sau au plâns în clase, în cancelarii și acasă. Și AU CONTINUAT să fie mamă și tată pentru copiii noștri.
Fără respect. Fără materiale didactice. Fără lucruri ,,scumpe”, sau de multe ori chiar…banale, strict necesare unei existențe DECENTE. FĂRĂ BANI. Cu doar 2.400 de lei, în prima zi, în anul 2023.
De ACEEA ÎI IUBESC, AZI. Mai mult ca niciodată.
Le sunt RECUNOSCĂTOR. Le sunt ÎNDATORAT.
Azi, în fața Prefecturii m-am simțit atât de …nici nu știu. Mic, în comparație cu ei. Cu FORȚA LOR, UNITĂ.
Și m-am simțit mândru.
Pentru părinții mei. Profesori cândva. Elevi cândva și ei.
Pentru noi, părinții copilului nostru. Elevi la vremea noastră.
Pentru Daria, copila noastră, elevă a LENAUSCHULE. Acum. Elevă a unor Profesori.
Pentru că TOȚI am trecut prin mâinile lor. Ale DASCĂLILOR NOȘTRI. Alți copii și profesori, mereu, dar mereu, ACEEAȘI RELAȚIE PROFUNDĂ.
Și oricât de grea a fost relația asta specială, tot ce a rămas, și va rămâne la final, și pentru Daria, ca pentru orice alt copil, vă asigur, este DRAGOSTEA SPECIALĂ dintre DASCĂL și ELEV.
Mereu aceeași. Fără PREȚ. Fără putință de ,,contorizare”. Și TOTUȘI atât de plină de RĂSPLATĂ, de CARACTER, de VISE și SPERANȚE, pentru mâinele și viitorul copiilor noștri.
Voi continua să scriu despre ei mereu. Îi voi iubi mereu, așa cum i-am iubit pe FIECARE dintre dascălii mei, ce-mi vin în minte și vise mereu.
Duceți, de multe ori, prea multe ori, dragi PROFESORI, o bătălie atât de singuri și totuși cumva, reușiți, de fiecare dată, prin copiii VOȘTRI, să fiți ÎNVINGĂTORI.
Veți ÎNVINGE și acum.
Pentru că sper, încă visez, la clipa în care, odată treziți la realitate, dincolo de manipulări ordinare, elevii voștri și părinții lor, vor veni să vă MULȚUMEASCĂ, cu o pancardă în mână și să stea ALĂTURI DE VOI. Și în acel moment NIMENI și NIMIC, niciun rău, nu vă va mai putea atinge vreodată.
Mă înclin în fața voastră. Așa cum rar, rar de tot, mă înclin în fața cuiva.❤”