Nicolae Iorga a fost una dintre cele mai mari personalităţi ale ştiinţei şi culturii româneşti – istoric, scriitor, publicist şi om politic, profesor universitar, membru al Academiei Române şi a numeroase academii şi societăţi ştiinţifice străine. În toate domeniile sale de manifestare şi-a pus amprenta geniului său creator.
În discursul său istoric din anii ’30, Nicolae Iorga susţine ideea că „munca este cea care uneşte o naţiune”. Prin mesajul adresat românilor în acest discurs, marele cărturar îndeamnă la solidaritate naţională, pentru că „orice încercare de a rupe solidaritatea naţională este un păcat faţă de această ţară şi faţă de acest neam”.
Nicolae Iorga: „Ţara noastră are înainte de toate o datorie: aceea de a munci, s-a muncit prea puţin, s-a muncit prea răzleţ. Munca adevarată şi spornică nu se poate face decât prin solidaritatea naţională. Orice încercare de a rupe solidaritatea naţionala este un păcat faţă de această ţară şi faţă de acest neam. Schimbările mari, revoluţiile se fac dupa ce o naţiune a îndeplinit rostul ei istoric. Noi suntem însă numai la începutul acestui rost şi foarta multă vreme nu ni se cere altceva decât unirea tuturor puterilor pentru a face isprava care se aşteaptă de la noi. Să nu confundăm anumite greşeli şi păcate ale clasei de sus cu datoria de a răsturna împreună cu dânsa şi ţara şi neamul. Munca este cel mai potrivit dezinfectant al tuturor neajunsurilor morale. Atunci când toată lumea munceşte, prin muncă se face osebirea. Între acela care înţelege a se ridica şi a se menţine fără muncă şi între aceia a căror muncă aduce după dânsa totdeauna o răsplată. Munca, buna înţelegere, acesta este programul de astăzi şi de oricând pentru naţia noastră.”
Nicolae Iorga a fost asasinat la 27 noiembrie 1940 de către legionari.
Sursa video: Youtube