Connect with us

DE ACTUALITATE

Vom mai avea surprize neplăcute? Prognoza meteo pentru aprilie, mai și iunie

Published

on

Va prezentam prognoza meteo pentru lunile aprilie, mai si iunie. Valorile medii de temperatură prognozate de meteorologi pentru lunile aprilie şi mai vor fi, în general, în apropierea mediilor climatologice ale perioadei şi doar în câteva regiuni sub medii, iar pentru luna iunie acestea vor fi în jurul normelor, în timp ce precipitaţiile se anunţă excedentare în cea mai mare parte a ţării, excepţia fiind semnalată la nivelul lunii iunie, reiese din prognoza de specialitate, valabilă pentru intervalul aprilie – iunie, publicată vineri de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM).

Potrivit prognozei ANM, în luna aprilie, temperaturile medii ale aerului vor fi apropiate de normal în regiunile sudice şi sud-estice şi se vor situa, în general, sub mediile climatologice în restul ţării. Măsurătorile de specialitate arată că media multianuală lunară pentru luna aprilie este de 9,3 grade Celsius, luându-se în considerare parametrii monitorizaţi în intervalul 1981 – 2010, scrie Agerpres.

În ceea ce priveşte valorile termice medii, specialiştii ANM estimează, în perioada analizată, valori medii de temperatură între 5 şi 11 grade Celsius în Moldova, respectiv până la 12 grade Celsius în Banat, Oltenia şi Muntenia.

În acelaşi timp, precipitaţiile totale lunare vor fi excedentare în cea mai mare parte a ţării, aşadar peste norma de 51,3 l/mp, iar cele mai mari cantităţi de precipitaţii sunt estimate în Banat – de până la 78 l/mp, Oltenia (până la 75 l/mp), Transilvania (până la 70 l/mp). Pe de altă parte, cele mai scăzute cantităţi de precipitaţii sunt prognozate în Dobrogea – de până la 40 l/mp.

În mai, temperaturile medii vor avea valori apropiate de media climatologică în sud, sud-est şi vest, respectiv sub normal, local, în celelalte zone. Media multianuală valabilă pentru luna mai este de 14,9 grade Celsius. Cele mai scăzute temperaturi medii se vor înregistra în zona Moldovei (între 10 şi 17 grade Celsius), iar valori termice medii mai ridicate, de până la 18 grade, se vor consemna în Muntenia, Oltenia şi Banat.

În aceeaşi lună, precipitaţiile totale lunare vor fi apropiate de normă în sud-estul ţării şi local în sud şi est şi vor fi excedentare în rest. Media precipitaţiilor pentru luna mai este stabilită la 66,5 l/mp. Cele mai mari cantităţi de precipitaţii se vor consemna în Maramureş (până la 89 l/mp), Muntenia (86 l/mp), Crişana (până la 85 l/mp), Banat (până la 84 l/mp) şi Oltenia (până la 83 l/mp). În acelaşi timp, în Dobrogea se vor consemna precipitaţii între 16 şi 47 l/mp.

Conform ANM, în prima lună de vară, temperatura medie lunară a aerului va fi apropiată de norma climatologică în cea mai mare parte ţării. Media valorilor termice pentru intervalul analizat se situează la 18,3 grade Celsius. Temperaturile medii vor fi cuprinse între 13 şi 21 grade Celsius, în Moldova, în timp ce în Oltenia şi Maramureş valorile termice vor ajunge la 22 de grade Celsius.

La nivel de precipitaţii, în luna iunie, acestea vor fi apropiate de mediile climatologice, cu o tendinţă spre deficit, local, în sudul, estul şi vestul teritoriului, faţă de cele stabilite prin măsurători, la 84,5 l/mp. În zona Munteniei, cantităţile medii de precipitaţii ar putea ajunge la 111 l/mp, în Banat la 107 l/mp, în Transilvania la 106 l/mp, în Crişana şi Moldova la 103 l/mp, iar în Oltenia la 102 l/mp. De asemenea, în Dobrogea sunt estimate cantităţi de precipitaţii mai scăzute, între 27 şi 60 l/mp.

Estimările sezoniere sunt realizate de Centrul European pentru prognoze pe medie durată (ECMWF) de la Reading, Anglia, şi au un grad de realizare de aproximativ 60%. ANM precizează că fenomenele extreme cu o durată scurtă de manifestare nu pot fi prognozate cu ajutorul acestui produs.

RECOMANDARE
O societate minieră a descoperit un mineral necunoscut până acum pe Terra

cititi mai multe pe digi24.ro

loading...

DE ACTUALITATE

Cum petreceau Elena şi Nicolae Ceauşescu Revelionul si ce cadouri primeau de la secretarii de partid din judeţe

Published

on

By

Punctul culminant al Sărbătorilor de iarnă în perioada comunist îl reprezenta Revelionul. Cuplul Elena şi Nicolae Ceauşescu îşi avea un rol foarte important în derularea evenimentelor din ultima zi a anului. Trebuiau să fie şi cu această ocazie cei mai importanţi fii ai naţiunii. În lipsa petrecerilor la restaurant, rezervate atunci doar nomenclaturiştilor, românii se adunau în grupuri mici, în apartamente, şi aveau ca unică distracţie programul difuzat de TVR.

Seara de Revelion era singura din an în care Televiziunea Română difuza program prelungit şi în care nu se lua lumina. Pentru românii aflaţi sub dictatura ceauşistă, pregătirile pentru Revelion începeau cu câteva zile înainte. Fără forfotă în magazinele ale căror galantare erau goale chiar şi în preajma Sărbătorilor, românii încropeau masa de Revelion din ce găseau. Cafea procurată pe sub mână, vin spumant în loc de şampanie, banane puse din timp la copt, în ziare, cârnaţi procuraţi pe pile, salată boeuf şi preparate din porcii tăiaţi din gospodăriile de la ţară. De cele mai multe ori, porci tăiaţi la ţară pe furiş erau transportaţi, în secret, la oraş, în portbagajele autoturismelor.

Nu acelaşi lucru se poate spune despre nomeclatura comunistă şi, în special, despre cuplul dictatorial Nicolae şi Elena Ceauşescu. Aceştia îşi aveau un rol bine definit în derularea evenimentelor, iar totul începea în 31 decembrie cu urările în direct la televiziune adresate celor doi. Totul se întâmpla în sala de sport a clubului Floreasca din Bucureşti, unde zeci de persoane lucrau câteva săptămâni pentru a constui decorurile uriaşe. Zeci de brazi drepţi şi semeţi, înalţi de patru până la opt metri, trimişi de ocoale silvice fruntaşe din toate regiunile ţării constituiau decorul principal al platoului imens de filmare. Se montau arborii în suport, se împrăştia cetină printre ei şi se compunea o veritabilă ”ferie” de Revelion.

Fiecare regiune istorică prezenta urări pentru noul an şi aducea cadouri. Evenimentul avea loc, în fiecare an, în prima parte a zilei de 31 decembrie. Nicolae Ceauşescu înregistra un mesaj de Anul Nou, care era difuzat, în fiecare an, la miezul nopţii. La momentul respectiv, cuplul prezidenţial se afla la petrecere împreună cu cei mai importanţi reprezentaţi ai nomenclaturii. La masă se serveau mâncărurile tradiţionale româneşti, sarmale, friptură, pui la ceaun, piftie, salată de boeuf, care oricum nu lipseau de la mesele de sărbătoare. Participanţi la aceste petreceri susţineau că Elenei Ceauşescu bea băuturi dulci, pentru femei, dar nu se îmbăta. Lui Nicolae Ceauşescu îi mai plăceau în special preparatele tradiţionale din peşte: ciorba de peşte, plachia şi saramura, dar marea lui pasiune rămâneau sarmalele. Se mai servea vin alb şi ţuică de prună, fiartă şi îndulcită.

Petrecerea era ”condimentată” de cei mai în vogă artişti ai vremii. De obicei, masa se încheia până la ora 02.00, când cuplul Ceauşescu se retrăgea la culcare. Arhitectul Camil Roguski a fost omul de casă al soţilor Ceauşescu, cel care se ocupa în fiecare an de împodobirea brazilor şi de primi­rea cadourilor de Crăciun şi Anul Nou. Acesta a decedat în 2012, dar a povestit de multe ori cum sărbătoreau cei doi sfârşitul fiecărui an. ”Îi făceam po­mul de Crăciun, trebuia să se simtă mirosul de pădure, adu­ceam două maşini mari de cetină. Puneam numai glo­buri albe, im­podobeam brazii de la fiecare vilă a lui, nu puneam dulciuri sau luminiţe electrice, pentru că nu ne dădeau voie pompierii. Printre brazi puneam ani­male sălbatice împăiate pentru că-i plăceau lui Cea­usescu. De Re­velion, fa­milia Cea­usescu nu făcea ceva ieşit din comun, ba din con­tra, era vorba de ceva banal. Se uitau la televizor, urmăreau amândoi discursul lui. Lui Ceauşescu îi plăcea să se vadă la televizor”, a spus arhitectul Roguski.

Nici un secretar de partid, directoraş, chiar şi oameni simpli nu ratau ocazia de a le trimite celor doi cadouri. ”Aproape toţi trimiteau nişte proştii. De exemplu, au primit un covor pe care scria «Sa trăiţi Tovaraşu’ Ceauşescu». Şi te ştergeai cu picioarele pe nasul lui. Tablouri făcute după fotografiile lor, tractoare, lucruri inutile. În ultimul an s-a luat hotărârea ca noi să trimitem fiecărui judeţ în parte o lista cu obiecte de care aveam nevoie prin mobilarea sau decorarea celorlalte case şi palate ale lui Ceauşescu. Mobilă, obiecte decorative, ceva care să fie de folos. Pe ei nici nu-i interesau cadourile. Mai făceam câte o ex­pozitie cu ele, dar de multe ori nici nu veneau să le vadă. De fiecare data Ceauşescu îi lua Elenei câte un buchet de flori”, mai susţinea Camil Roguski.

RECOMANDARE
Moment viral marca Toni Grecu. „Scrisoarea Vioricăi Dăncilă pentru Moș Crăciun” - VIDEO

Citeste mai mult: adev.ro/pkmwhf

loading...
Citește mai departe>>

Ultimele articole

Alte recomandari

Loading...

Facebook

Cele mai citite articole din ultima săptămână

*** Infoalert.ro este un site ce cuprinde articole de presă preluate din diverse surse interne și externe. Majoritatea articolelor conțin link-uri către sursa lor originală, diverse site-uri informative din Romania sau de peste hotare.*** ***


Vă stăm oricând la dispoziție cu întrebări și sugestii la contact@infoalert.ro sau lăsându-ne un mesaj pe pagina noastră de Facebook
Copyright © 2018 *INFOALERT.RO * Unele drepturi rezervate***