În Joia Mare se prăznuieşte Cina cea de Taină, cea la care s-a instituit Taina Sfintei Împărtăşanii numită şi Euharistia. Au existat mai multe teorii cu privire la meniul Cinei cea de Taină.
Leonardo Da Vinci ilustrează în celebra sa pictură că grupul mânca ţipar (peşte). Papa Benedict al XV-lea a afirmat în 2007 că la masă nu s-a mâncat miel, pentru că Cina cea de Taină s-a desfăşurat înaintea sezonului de tăiat miei. Alţii au sugerat că cina era Pesah, o sărbătoare religioasă evreiască.
Experţii ştiu din pasajele Bibliei că participanţii mâncau pâine nedospită şi beau vin, dar alte detalii sunt mai obscure.
Celebra pictură a lui Leonardo Da Vinci înfăţişează detalii uimitoare, unele descoperite abia recent, la ultima restaurare de la sfârşitul anilor ’90. Aceste detalii includ un fel de mâncare care pare scoasă din context: peşte la grătar cu felii de portocale. Deşi nu era un fel de mâncare comun pe vremea lui Iisus, ţiparul şi portocalele reprezentau un meniu des întâlnit în Italia secolului al XV-lea, în timpul lui Da Vinci.
Fructe precum strugurii şi smochinele erau abundente în această regiune, dar nu existau la începutul primăverii. Este posibil totuşi să fi existat la masa acestora smochine uscate.
De asemenea, mielul nu putea fi servit la Cina cea de Taină, după cum afirmă Papa Benedict al XVI-lea. Fostul Pontif afirmă că locul mielului a fost luat de Iisus, conform pasajului biblic „luaţi şi mâncaţi, acesta este corpul meu”, împărţind apostolilor pâinea şi vinul.
Altă teorie vine de la arheologii italieni. Un studiu din 2015 a dezvăluit că un număr de mâncăruri care apar la Pesah a existat la Cina cea de Taină.
Sursa: descopera.ro