vineri, aprilie 4, 2025

INFORMAȚIA înseamnă PUTERE

Carte de identitate electronică cu probleme

Lucrătorii serviciului de Evidența Populației se cofruntă cu tot felul de situații inedite în implementarea cărții electronice de identitate. Astfel, numeșe unui român este prea lung și nu are loc pe noul document.

Cu o întârziere de aproape cinci ani, autoritățile au demarat, la scară națională, programul de tranziție la cartea de identitate electronică. Noul document de identitate, introdus de Comisia Europeană, este menit să simplifice interacțiunile cetățenilor cu statul și să ofere un nivel crescut de securitate.

În acest context, oficialii se confruntă cu tot felul de situații inedite, după cum a relatat Cătălin Giulescu, șeful Direcției pentru Evidența Persoanelor. Acesta a dat ca exemplu cazul unui român al cărui nume de familie este compus din șapte cuvinte, iar prenumele din alte 11. În total numele acestuia este format din 18 cuvinte, prea mult pentru a încăpea pe noul document de identitate.

„Avem în România un cetățean al cărui nume de familie este compus din șapte cuvinte, iar prenumele său conține 11 cuvinte. Nu avem cum să emitem cartea electronică de identitate pentru acest caz. Chiar dacă am folosi întregul spațiu al cărții, nu am putea încadra toate cele 18 cuvinte. Au existat foarte multe…

Citește continuarea pe b1.ro

Foarte interesant și..  Dacă ai probleme de somn trebuie să știi și tu cum poți să adormi în mai puțin de 60 de secunde

Articole asemănătoare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.